Un taximetrist din Capitală a lovit cu pumnii un client și l-a izbit pe acesta de luneta unei mașini a Poliției Locale, sâmbătă dimineață, chiar în fața sediului instituției, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliția Locală a Municipiului București (PLMB).
Potrivit surselor citate, în jurul orei 6.50, un taxi a oprit în fața sediului Poliției Locale, în apropiere de Palatul Parlamentului.
Șoferul s-a dat jos din mașină și l-ar fi scos afară, cu forța, pe client, după care a început să-l lovească, au mai spus aceleași surse.
„Clientul a fost lovit cu pumnii și izbit cu capul de luneta unei mașini a noastre care era parcată în zonă. Luneta s-a spart”, au mai spus reprezentanții PLMB.
Agresorul a fost imobilizat după intervenția agenților Poliției Locale și a polițiștilor.
Clientul a fost transportat la Spitalul Universitar, pentru a primi îngrijiri medicale.
Reprezentanții Poliției Capitalei au declarat, pentru MEDIAFAX, că taximetristul nu a fost reținut, întrucât victima agresiunii nu a depus plângere împotriva acestuia.